PRIN RUGINA TIMPULUI
[1]
Timpul macină fierul și-n inimi de piatră adâncă,
ne-nlănțuie în umbră, fără foc, fără lumină.
Dacă norii nesiguranței îți apasă greu ființa,
aprinde soarele-n tine și pornește motorul,
uleiul iubirii va lubrifia esența ta!
Timpul macină fierul și-n inimi de piatră adâncă,
ne-nlănțuie în umbră, fără foc, fără lumină.
Dacă norii nesiguranței îți apasă greu ființa,
aprinde soarele-n tine și pornește motorul,
uleiul iubirii va lubrifia esența ta!
[2]
Lasă-ți mâna să creeze pe hârtie mii de vise,
cu furtuni de poezie și furtuni de cai de forță.
Fiecare vers să nască uragane de speranță,
ruginirea să se stingă sub lumina bucuriei,
iar durerea să se scurgă, ca un râu, spre infinit.
[REFREN]
În motorul vieții n-ai niciodată roșu-n față,
ține ochii către verde, nu spre gri, căci se ruginește.
Și de ceața-ți ascunde inspirația-n amurg,
chiar de-i greu și totu-i rece și se-nchide orice ușă,
nu lăsa să putrezească sub rugina timpului!
În motorul vieții n-ai niciodată roșu-n față,
ține ochii către verde, nu spre gri, căci se ruginește.
Și de ceața-ți ascunde inspirația-n amurg,
chiar de-i greu și totu-i rece și se-nchide orice ușă,
nu lăsa să putrezească sub rugina timpului!
[3]
Dacă motorul se-oprește, împinge-l, chiar și puțin,
ca și musca, de e mică, îți dă zvâcnet cu-al său ac.
Și când noroiul te-nchide și metalul tău se-nmoaie,
va curge ulei curat, răsplata e bucuria,
iar din mlaștini, fără frică, vei ieși spre infinit!
Dacă motorul se-oprește, împinge-l, chiar și puțin,
ca și musca, de e mică, îți dă zvâcnet cu-al său ac.
Și când noroiul te-nchide și metalul tău se-nmoaie,
va curge ulei curat, răsplata e bucuria,
iar din mlaștini, fără frică, vei ieși spre infinit!
[4]
Ruginește doar ce piere, ce-i uitat în vântul rece,
dar ce poartă-n sine viață, prinde aripi și renaște.
Numai ce e dat uitării se destramă-n negură,
ca un câmp fără speranță, fără flori și fără muguri,
unde păsările cad în tăcerea unui vis.
Ruginește doar ce piere, ce-i uitat în vântul rece,
dar ce poartă-n sine viață, prinde aripi și renaște.
Numai ce e dat uitării se destramă-n negură,
ca un câmp fără speranță, fără flori și fără muguri,
unde păsările cad în tăcerea unui vis.
[REFREN]
Dă-i motorului tău viață, apasă pedala tare!
Și un soare blând, de aur, să te umple de lumină.
Să rodească inspirația chiar și-n timpul dintre clipe,
chiar și-n ceasuri fără cântec, scrie drumul tău mai departe!
Nu lăsa să te distrugă rugina timpului!
[Final instrumental]
Dă-i motorului tău viață, apasă pedala tare!
Și un soare blând, de aur, să te umple de lumină.
Să rodească inspirația chiar și-n timpul dintre clipe,
chiar și-n ceasuri fără cântec, scrie drumul tău mai departe!
Nu lăsa să te distrugă rugina timpului!
[Final instrumental]
AUTOR: RUBÉN SADA. 1/8/2022.
____________________
[1]
El tiempo corroe el hierro y en corazones de piedra profunda,
nos encadena en la sombra, sin fuego, sin luz.
Si las nubes de la incertidumbre pesan sobre tu alma,
enciende el sol dentro de ti y pon en marcha el motor,
¡el aceite del amor lubricará tu esencia!
El tiempo corroe el hierro y en corazones de piedra profunda,
nos encadena en la sombra, sin fuego, sin luz.
Si las nubes de la incertidumbre pesan sobre tu alma,
enciende el sol dentro de ti y pon en marcha el motor,
¡el aceite del amor lubricará tu esencia!
[2]
Deja que tu mano cree en el papel mil sueños,
con tormentas de poesía y tempestades de caballos de fuerza.
Que cada verso despierte huracanes de esperanza,
que la herrumbre se apague bajo la luz de la alegría,
y que el dolor se disuelva, como un río, en el infinito.
Deja que tu mano cree en el papel mil sueños,
con tormentas de poesía y tempestades de caballos de fuerza.
Que cada verso despierte huracanes de esperanza,
que la herrumbre se apague bajo la luz de la alegría,
y que el dolor se disuelva, como un río, en el infinito.
[ESTRIBILLO]
En el motor de la vida nunca tienes un rojo en frente,
mira siempre hacia el verde, no hacia el gris, porque se oxida.
Y si la niebla esconde tu inspiración en el crepúsculo,
aunque todo sea difícil y frío y se cierren todas las puertas,
¡no permitas que se pudra bajo el óxido del tiempo!
En el motor de la vida nunca tienes un rojo en frente,
mira siempre hacia el verde, no hacia el gris, porque se oxida.
Y si la niebla esconde tu inspiración en el crepúsculo,
aunque todo sea difícil y frío y se cierren todas las puertas,
¡no permitas que se pudra bajo el óxido del tiempo!
[3]
Si el motor se detiene, empújalo, aunque sea un poco,
porque hasta un mosquito, aunque pequeño, te hace saltar con su aguijón.
Y cuando el lodo te encierre y tu metal se ablande,
fluirá aceite puro, la recompensa será la alegría,
y sin miedo, saldrás del pantano hacia el infinito.
Si el motor se detiene, empújalo, aunque sea un poco,
porque hasta un mosquito, aunque pequeño, te hace saltar con su aguijón.
Y cuando el lodo te encierre y tu metal se ablande,
fluirá aceite puro, la recompensa será la alegría,
y sin miedo, saldrás del pantano hacia el infinito.
[4]
Solo se oxida lo que muere, lo que el viento frío olvida,
pero lo que lleva vida dentro, renace con alas nuevas.
Solo lo que es olvidado se disuelve en la niebla,
como un campo sin esperanza, sin flores y sin brotes,
donde los pájaros caen en el silencio de un sueño.
Solo se oxida lo que muere, lo que el viento frío olvida,
pero lo que lleva vida dentro, renace con alas nuevas.
Solo lo que es olvidado se disuelve en la niebla,
como un campo sin esperanza, sin flores y sin brotes,
donde los pájaros caen en el silencio de un sueño.
[ESTRIBILLO]
Dale vida a tu motor, ¡pisa a fondo el pedal!
Y un sol suave y dorado que te llene de luz.
Que la inspiración te rodee incluso de a momentos,
incluso en las horas sin canciones, ¡escribe tu camino!
¡no dejes que se detruya con el óxido del tiempo!
Dale vida a tu motor, ¡pisa a fondo el pedal!
Y un sol suave y dorado que te llene de luz.
Que la inspiración te rodee incluso de a momentos,
incluso en las horas sin canciones, ¡escribe tu camino!
¡no dejes que se detruya con el óxido del tiempo!
AUTOR: RUBÉN SADA. 1/8/2022.
